Mai multe elemente de muniţie în perfectă stare de funcţionare, din timpul războiului, au fost găsite pe malul unui iaz din localitatea suceveană Iedu. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, echipa pirotehnică a unităţii, condusă de maistrul militar Iulian Pentilescu, a intervenit marţi dimineaţă cu o autospecială pirotehnică pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unor elemente de muniţie, pe raza satului Iedu, comuna Cârlibaba.
Elementele de muniţie au fost descoperite în curtea gospodăriei soţilor Laurenţiu şi Maria G., în timp ce aceştia lucrau la amenajarea unui iaz. La sosirea echipajului s-a securizat şi evacuat zona şi s-au desfăşurat operaţiunile specifice în astfel de cazuri. În urma cercetării şi detectării zonei, echipa pirotehnică a identificat şi ridicat o bombă de aviaţie calibrul 5 kg, un proiectil exploziv calibrul 76 mm, patru grenade de mână defensive şi o grenadă de mână ofensivă, toate provenind din Primul Război Mondial, aflate în perfectă stare de funcţionare.
 
 
 

A doua parte a campaniei

După o iarnă foarte grea în condiţii dificile: suprapopularea Moldovei cauzată de populaţia refugiată, frig şi foamete, dar mai ales din cauza tifosului exantematic şi a altor boli molipsitoare care au provocat mai multe decese decât lupta pe front, armata română cu ajutorul misiunii franceze condusă de generalul Berthelot a reuşit să se refacă.
Situaţia generală se prezenta astfel: Odată cu intrarea în razboi a S.U.A. în 1917, aliaţii resping ofertele de pace. La 8 iunie ajung la Iaşi voluntarii ardeleni. Linia frontului româno-rus în 1917 era Brăila – Siret – Putna – Oituz – Carpaţi. Înaltul comendament a fost reformat, regele Ferdinand fiind comandantul suprem al frontului românesc, generalul rus Zaharov adjunctul acestuia cu sarcina de a comanda trupele ruseşti aflate pe frontul românesc, iar încă că din 14 decembrie 1916 Şeful Marelui Stat Major Român era generalul Prezan.
Trupele româneşti au fost împărţite în două armate: Armata I retrasă în spatele frontului pentru a fi înarmată şi organizată, şi care în iunie 1917 a fost plasată în sectorul Nămoloasa, între Armatele a IV-a şi a VI-a ruse, precum şi Armata a II-a română aflată în prima linie.
La 24 iulie 1917, Armata a II-a română şi Armata a IV-a rusă au dezlănţuit atacul de la Mărăşti şi s-a reuşit spargerea frontului german. Eşecul trupelor ruse pe frontul din Galiţia şi Bucovina a dus la oprirea ofensivei de la Mărăşti şi renunţarea la cea de la Nămoloasa, iar pentru a trimite trupe pe frontul aflat în dificultate s-a hotărât regruparea forţelor româno-ruse. În timpul acestei reorganizări s-a produs ofensiva Armatei a IX-a germane (6 august) la Mărăşeşti, dublată de o alta pe valea Oituzului.
La 6 august s-a produs atacul german pe frontul rusesc în regiunea Făurei – Siret. Au urmat serii de lupte sângeroase la Doaga şi Pătrăşcani susţinute de Armata I română condusă de generalul Constantin Cristescu pentru a opri inamicul. Contraofensiva română de la 10 august a reuşit să oprească inamicul şi să menţină frontul. La 12 august este învins la Panciu generalul rus Ragoza, care se retrage, însă noul commandant al Armatei I generalul Eremia Grigorescu reuşeşte să se opună cu succes. Generalul Grigorescu reuşise să convingă comandamentul de necesitatea menţinerii frontierei şi a primit şi comanda armatelor româno-ruse de la Mărăşeşti.
Mackensen insistă să continue ofensiva. Armata română reacţionează prin luptele crâncene de la Chicera şi Prisac (14 august), platoul Muncelului, dealul Buciului (15 – 18 august). La 19 august când germanii se hotărăsc să dea lovitura decisivă şi să spargă frontal românesc între Mărăşeşti şi Răzoare are loc o victorie strălucită a armatei române. Acest insucces al germanilor i-a convins că “pe aici nu se trece”, determinându-I să ia decizia de a renunţa la ofensiva pe acest front. Peţul victoriei de la Mărăşeşti: 610 de ofiteri şi 26800 de soldaţi români morţi, răniţi şi dispăruţi. Germanii au pierdut 47000 de militari (morţi, răniţi, prizonieri).
Nici ofensiva germană din sectorul Oituzului (8 – 12 august) nu a avut success, întâmpinând şi aici o rezistenţă a armatei române de neînvins. Cu acelaşi rezultat s-au soldat şi încercările din Munţii Vrancei la Varniţa şi Muncelu (28 august – 3 septembrie). Din păcate ofensiva româno –rusă de la Cireşoaia (9 – 11 septembrie) a trebuit să fie oprită din cauza suspendării operaţiunilor ruseşti.
Criza din Rusia provocată de război s-a agravat tot mai mult determinând în martie 1917 căderea regimului ţarist şi venirea la putere a comuniştilor. Ea nu s-a oprit aici, continuând cu lupta de eliberare a popoarelor de sub dominaţia rusească. În cele din urmă ruşii au considerat că trebuie să încheie un armistiţiu cu Puterile Centrale la 15 decembrie 1917 pentru ca pacea să fie semnată la Brest Litovsk (3 martie 1918). Aceasta prevedea ca trupele austro-germane să ocupe Ucraina până la Odesa, ceea ce a făcut ca România să fie înconjurată din toate părţile. Forţată de aceste împrejurări, România a fost nevoită şi ea să înceteze războiul prin tratatul semnat la Bucureşti la 7 mai 1918, dar care nu a fost niciodată ratificat, deoarece situatia pe celelalte fronturi devenise favorabilă aliaţilor României.
După încetarea ostilităţilor pe front, armata rusă s-a transformat într-o bandă de prădători, care a fost cu greu scoasă din ţară de armata română după o serie de lupte la Galaţi, Paşcani, Spătăreşti, Mihăileni, etc. La cererea Sfatului Ţării din Basarabia, armata română a trecut Prutul pentru a o curăţa de bolşevici. La 9 aprilie 1918 Basarabia a proclamat unirea cu România.
Situaţia de pe celelalte fronturi evolua favorabil pentru aliaţii României: bulgarii erau învinşi de generalul Franchet d’Esperey în Macedonia, odată cu izbucnirea revoluţiei din Ungaria, armata austro-ungară începe să se destrame şi abandonează frontul italian (la 4 noiembrie se încheie armistiţiul italo-austriac), iar armata germană constrânsă de ofensiva franceză cere armistiţiu (încheiat 11 noiembrie 1918).
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one